Mobila e sufletul unei case. Lemnul acesteia, în nuanţe fireşti sau intenţionat colorat, umple şi încălzeşte spaţiile, socializează cu lumina revărsată prin ferestre şi, ocrotită de pereţi, creează ambientul unei lumi specifice fiecăruia dintre noi, un areal personal unde sertarele sunt populate cu amintiri iar fotoliile ştiu cum să suporte lungi conversaţii sau să alunge oboseala unei zile grele.
De la buştenii coborând pe ape spre gatere şi până la metodele moderne de transformare în mobilier, lemnul a avut o istorie lungă. O are încă, deşi transformarea lui nu mai înseamnă paturi princiare cu baldachin, cufere sau lăzi de zestre ci modele contemporane care presupun dormitoare, sufragerii şi bucătării cochete. 
O casă este ca un om: se judecă şi se apreciază la prima vedere după haina pe care o poartă dar, trecând peste primele impresii şi, trecându-i pragul, să ajungi să cunoşti şi să respecţi interiorul.
Pentru că şi casele sunt asemenea oamenilor, în funcţie de ceea ce ascund în intimitatea lor, de ceea ce le… mobilează: frumoase, urâte, calde, reci, prietenoase, respingătoare…
De cele mai multe ori, „acasă” nu înseamnă o construcţie în sine, sticlă, beton, oţel şi cărămidă, ci ceea ce ascunde în sinele său acea construcţie: lemnul familiar al mobilei de sufragerie, pernele prietenoase ale canapelelor sau rafturile suspendate din bucătărie care-ţi păstrează grijulii vesela şi recipientul pentru cafeaua de fiecare dimineaţă.
Mobila unei case poate spune multe despre proprietarul ei: cât este de (ne)pretenţios, ce culori îi plac, dacă pune preţ pe comoditate, pe sobrietate sau pe extravaganţă, dacă îl pasionează confortul, dacă are bun gust, dacă preferă kitsch-ul etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu